Inteligența artificială este un termen tehnic provenit din limba engleză: Artificial Intelligence, prescurtat AI, care desemnează un domeniu de cercetare în cadrul informaticii. În vorbirea curentă este un produs rezultat în urma desfășurării acestei activități.
Definiția cea mai acceptată a inteligenței artificiale a fost dată de John McCarthy în 1955: “o mașină care se comportă într-un mod care ar putea fi considerat inteligent, dacă ar fi vorba de un om”. Mai amplu, inteligența artificială vizează studiul și designul agenților inteligenți, sisteme care percep mediul înconjurător și maximizează șansele propiului succes prin comportament.[1]
O trăsătură des întâlnită a inteligenței artificiale este că sistemul respectiv este capabil să învețe, cu sau chiar fără ajutoare externe, cu scopul de a se îmbunătăți permanent.
Problemele centrale ale cercetării în AI sunt rațiunea, cunoașterea, planificarea, procesul de învățare, prelucrarea limbajului natural (comunicare), percepția, precum și manipularea obiectelor fizice.[2]
Clasificare
În informatică, în general, inteligența artificială e împărțită în două categorii:
- inteligență artificială puternică (strong AI): prin aceasta se înțelege o inteligență artificială, de obicei bazată pe un computer, care chiar poate "gândi" și este "conștientă de sine".
- inteligență artificială slabă (weak AI): o inteligență artificială care nu pretinde că poate gândi, putând însă rezolva o anumită clasă de probleme într-un mod mai mult sau mai puțin "inteligent", de exemplu cu ajutorul unui set de reguli.
Progresul în crearea unei inteligențe artificiale puternice este mic[3]. Aproape toate simulările inteligenței se bazează pe reguli și algoritmi obișnuiți, existând un progres doar în domeniul celei slabe (de exemplu la recunoașterea verbală și a scrisului, la traducerea automată dintr-o limbă în alta sau și la jocul de șah).
Istoric
La început, crearea și cercetarea inteligenței artificiale s-a desfășurat pe domeniul psihologiei, punându-se accent pe inteligența lingvistică, ca de exemplu la testul Turing. Acest test constă într-o conversație în limbaj uman natural cu o mașină (computer) care a fost programată special pentru acest test. Există un juriu uman care conversează cu acest computer, dar și cu un om, prin câte un canal pur text (fără ca ei să se vadă sau să se audă). În cazul în care juriul nu poate să-și dea seama care este computerul și care omul, atunci inteligența artificială (programul calculatorului) a trecut testul.
Turing a prezis în 1950 că până în anul 2000 vor exista mașini (calculatoare) cu 109 bytes (1 GB) de memorie care vor putea "păcăli" 30% din juriile umane într-un test de 5 minute. Însă, în timp ce pe de-o parte tehnologia chiar a depășit previziunile lui Turing, inteligența artificială este încă departe de a fi realizată.
Noile previziuni ale experților se bazează pe așa-numita legea lui Moore ("numărul de tranzistori pe un circuit integrat se va dubla la fiecare 18 luni, prin urmare și puterea de calcul"), "lege" care s-a îndeplinit pentru ultimii 30 de ani destul de bine, și poate că va mai fi valabilă încă 5-10 ani. Pentru viitor se speră că noile tehnologii (cuantice, optice, holografice, nanotehnologiile ș.a.) vor permite menținerea creșterii exponențiale, astfel că în maximum 20 de ani computerele să depășească puterea de procesare a creierului uman (vezi:Singularitate tehnologică). Unul dintre principalii susținători ai acestei ipoteze, pe lângă Vernor Vinge, este cunoscutul expert Ray Kurzweil cu a sa celebră lege a întoarcerilor accelerate. Însă aceste considerații sunt în general de natură cantitativă, neglijând din păcate nenumăratele fațete calitative ale inteligenței umane naturale.